Cred că cele mai mari provocări în motherhood le-am avut cu Andrei.
Ca și părinte, știi clar că nu trebuie să compari copiii. Nu poți însă să nu te întrebi de ce sunt atât de diferiți dacă au aceiași părinți, cum de ceea ce ai făcut la primul, la al doilea nu funcționează? Unde greșești și cum poți face mai bine? Ce îți scapă din vedere?
Ca orice mamă, am observat de la început că al doilea copil e altfel decât primul, dar referințele mele mă priveau mai mult pe mine, nu pe el: dormea mai mult și bine – îmi era mai ușor și eram odihnită, alăptarea a fost ușoară – din nou, îmi era ușor și mie, mânca bine, era fericit. A fost super ușor să-l cresc… până a mers la grădiniță.
Acum, cine mă cunoaște îndeaproape, știe cu ce m-am confruntat timp de trei ani și jumătate. Pentru cine nu mă cunoaște, pe scurt: plânsete, refuz total de a merge la grădiniță, mai multe plânsete, coșmaruri, anxietate și, cum toate acestea nu erau suficiente, nici societatea nu m-a iertat: critică, judecată, arătat cu degetul.
L-am dus la grădiniță la trei ani, dar nu am reușit acomodarea. Anul a trecut, iar la patru ani și două luni am încercat din nou. Aceleași provocări. Plâns, anxietate, refuz. Am schimbat strategii, am mers la psiholog, am citit cărți de parenting, dar nimic nu a funcționat pe termen lung. La șase ani, când a mers la clasa pregătitoare, lucrurile nu s-au schimbat brusc. Tot cu anxietate, tot în plâns. Și totuși, la un moment dat, s-a oprit. Din afară, ar putea părea „din senin”, dar procesul a fost lung și anevoios.
Ce explică această dificultate de adaptare?
1. Temperamentul copilului
Temperamentul este singurul aspect din componența personalității cu care ne naștem. El influențează reacțiile emoționale și comportamentale încă din primele luni de viață. Sunt multe teorii privind temperamentul, dar o voi menționa pe cea mai populară, care definește 4 categorii temperamentale:
a. Colericul
✔️ Energic, impulsiv, hotărât
✔️ Leadership natural, dorește control
✔️ Se enervează ușor, dar îi trece repede
✔️ Orientat spre obiective, competitiv
✔️ Poate părea autoritar sau agresiv
b. Sangvinicul
✔️ Extrovertit, sociabil, optimist
✔️ Comunicativ, carismatic, entuziast
✔️ Se plictisește ușor, caută mereu noul
✔️ Uneori superficial, dezorganizat
✔️ Emoțiile îi oscilează rapid
c. Flegmaticul
✔️ Calm, răbdător, empatic
✔️ Evită conflictele, preferă armonia
✔️ Stabil emoțional, greu de scos din sărite
✔️ Tinde spre pasivitate, poate fi indecis
✔️ Bun ascultător, cooperant
d. Melancolicul
✔️ Analitic, perfecționist, organizat
✔️ Emoțional profund, sensibil
✔️ Introvertit, preferă liniștea și siguranța
✔️ Își face griji ușor, autocritic
✔️ Are standarde înalte pentru sine și ceilalți
Acum, niciun om nu face parte doar dintr-o categorie, ci fiecare are caracteristici mai mult sau mai puțin pregnante din fiecare.
Legătura dintre temperament și dificultățile la grădiniță
După tot procesul prin care am trecut, am realizat că o mare parte din provocările copilului meu la grădiniță și școală au fost influențate de temperamentul lui. Dacă ar fi să îl încadrez într-o categorie, aș spune că are un temperament melancolic, cu tendințe de sangvinic. Proporția diferă și oscilează în funcție de context :)
🔹 Sensibilitate emoțională și nevoie de siguranță
Andrei a fost mereu un copil sensibil, atent la detalii și destul de precaut în situații noi. Copiii melancolici sunt profund emoționali, ceea ce înseamnă că orice schimbare poate fi resimțită intens. Chiar dacă nu existau factori externi negativi (bullying, cadre didactice ostile etc.), pentru el simplul fapt că trebuia să se adapteze la un mediu nou era o provocare imensă.
🔹 Introversiune și dificultăți în tranziții
Copiii cu un temperament predominant melancolic tind să fie introvertiți și rezervați. Ei preferă rutinele și siguranța, iar orice schimbare bruscă le poate declanșa anxietate. În cazul nostru, fiecare început de an școlar a fost dificil, deoarece trebuia să se adapteze din nou unui colectiv, unui program și unor reguli noi.
🔹 Tendința spre perfecționism și autocritică
Un alt aspect al melancolicilor este nevoia de a face lucrurile perfect. Uneori, dacă simt că nu pot controla o situație sau că nu vor reuși suficient de bine, preferă să evite complet acea experiență. Andrei avea momente când se întorcea vesel de la grădiniță, ceea ce arăta că nu era vorba de un mediu ostil, ci mai degrabă de anxietatea lui interioară legată de performanță și adaptare.
🔹 Nevoia de timp și susținere emoțională
Copiii melancolici nu se adaptează rapid la schimbări. Ei au nevoie de timp, de încurajare constantă și de un mediu predictibil. Andrei a început să accepte grădinița și școala doar atunci când a simțit siguranță emoțională, când am găsit împreună strategii care să îl ajute și când a avut susținerea educatoarelor și învățătoarei.
Ce am învățat din această experiență?
✔️ Nu toți copiii se adaptează în același ritm – Unii au nevoie de mai mult timp, iar asta e perfect normal.
✔️ Temperamentul influențează puternic reacțiile copilului – Nu este vorba de răsfăț sau de lipsă de disciplină, ci de un mod diferit de a percepe lumea.
✔️ Rutina și siguranța sunt esențiale – Pentru copiii anxioși, un mediu predictibil și suportiv face toată diferența.
✔️ Empatia și răbdarea sunt mai eficiente decât forțarea – Schimbările trebuie făcute treptat, respectând ritmul copilului.
Poate că, dacă aș fi știut toate acestea de la început, mi-ar fi fost mai ușor. Dar cred că fiecare experiență de parenting vine cu lecții pe care le învățăm pe parcurs. Iar Andrei m-a învățat că uneori, copiii au nevoie doar de timp și siguranță pentru a se adapta la lumea din jur. 💙
2. Atașamentul și relația cu părinții
Stilul de atașament format în primii ani de viață influențează modul în care copilul gestionează separările și noile experiențe. Copiii cu un atașament sigur se adaptează mai ușor, în timp ce cei cu un atașament anxios pot avea dificultăți în a se desprinde de figurile de atașament.
Deși Andrei a crescut într-un mediu securizant, este posibil ca temperamentul său să fi contribuit la o nevoie mai mare de siguranță în contexte noi.
Legătura dintre atașament și dificultățile la grădiniță
Pe măsură ce am căutat răspunsuri pentru anxietatea copilului meu, am descoperit că stilul de atașament joacă un rol esențial în felul în care copiii percep separarea, schimbările și relațiile cu ceilalți. Atașamentul nu este doar un concept teoretic, ci un mecanism profund care influențează reacțiile noastre emoționale și comportamentale de-a lungul vieții.
Tipurile de atașament și impactul lor asupra copilului:
🔹 Atașamentul sigur (securizant)
✔️ Copilul se simte în siguranță atât în prezența, cât și în absența părintelui.
✔️ Poate explora mediul fără teamă, știind că părintele va fi acolo pentru el.
✔️ Se adaptează mai ușor la schimbări și dezvoltă relații sănătoase.
➡️ Copiii cu atașament securizant reușesc de obicei să se adapteze mai ușor la grădiniță și școală. Ei pot simți anxietate la început, dar învață repede să aibă încredere în adulții din jur și să se simtă confortabil în noul mediu.
Andrei dovedea acest stil de atașament în orice alt mediu, mai puțin la școală.
🔹 Atașamentul anxios
✔️ Copilul are dificultăți în a se separa de părinte, temându-se că nu se va mai întoarce.
✔️ Are nevoie de confirmare și reasigurare constantă.
✔️ Poate manifesta frică intensă de abandon și neîncredere în mediul nou.
➡️ Cazul nostru se încadrează aici în ceea ce privește grădinița. De fiecare dată când mergea acolo, trăia o anxietate de separare puternică. Faptul că trebuia să stea fără mine ore întregi era o experiență copleșitoare pentru el, chiar dacă în restul timpului era un copil vesel și jucăuș.
🔹 Atașamentul evitant
✔️ Copilul pare independent, dar de fapt evită apropierea emoțională.
✔️ Nu cere ajutor sau afecțiune, chiar dacă are nevoie de ele.
✔️ Poate avea dificultăți în exprimarea emoțiilor și relaționarea cu ceilalți.
➡️ Copiii cu atașament evitant pot părea „maturi” pentru vârsta lor, dar în realitate își reprimă emoțiile. Nu a fost cazul nostru, pentru că el și-a exprimat clar suferința prin plâns și refuz.
🔹 Atașamentul dezorganizat
✔️ Copilul oscilează între apropiere și respingere față de părinte.
✔️ Reacțiile lui sunt imprevizibile și contradictorii.
✔️ Poate avea comportamente anxioase și de evitare în același timp.
➡️ Acest tip de atașament apare adesea în cazuri de neglijare sau abuz, ceea ce nu era deloc situația noastră.
Ce am învățat despre atașament și cum m-a ajutat?
✔️ Anxietatea lui Andrei nu era un „moft” sau o problemă de comportament, ci o reacție normală bazată pe felul în care percepea siguranța și separarea.
✔️ Nu toți copiii reacționează la fel la despărțire – unii trec mai ușor peste acest prag, alții au nevoie de mult mai mult timp și susținere.
✔️ Validarea emoțiilor și crearea unei rutine sigure sunt cheia – faptul că am fost prezentă lângă el dimineața, că i-am oferit un mediu predictibil și sprijin emoțional, l-a ajutat treptat să își reducă anxietatea.
Atașamentul se construiește pe termen lung, iar experiențele timpurii lasă urme puternice. De aceea, este esențial să fim conștienți de stilul de atașament al copiilor noștri și să îi sprijinim în felul în care au nevoie. 💙
În final…
Nu există o rețetă universală pentru adaptarea copiilor la grădiniță și școală. Fiecare copil este unic, iar ceea ce funcționează pentru unul poate să nu funcționeze pentru altul. Ceea ce am învățat din această experiență este că răbdarea, înțelegerea și sprijinul constant sunt esențiale în procesul de adaptare.
Dacă treci printr-o situație similară, amintește-ți că nu ești singură și că fiecare copil are propriul său ritm. În cele din urmă, lucrurile se vor așeza. 😊
Caută ajutor, caută să înțelegi ce se întâmplă, astfel te vei liniști și vei putea gestiona mai ușor situația.